La un pas de tragedie! Autocar cu 44 de pasageri, cuprins de flăcări pe A1! (GALERIE FOTO ȘI VIDEO)

Publicat: 26/01/2021, 08:19
Actualizat: 26/01/2021, 08:21

Incident grav petrecut marți dimineață pe drumurile patriei. Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe Autostrada 1, între Sebeş şi Sibiu! Din fericire, călătorii au reuşit să coboare la timp şi nicio persoană nu a fost rănită.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu anunță că trei autospeciale de stingere cu spumă și apă s-au deplasat la fața locului.

Autocarul venea din Franța. Ce a declanșat incendiul

„Incendiu autocar pe autostrada A1, km 276, sensul de mers Sebeş – Sibiu, fără victime. În jurul orei 5.00, pompierii militari din cadrul Staţiei Miercurea Sibiului şi Punctului de lucru Sălişte au fost solicitaţi să intervină de urgenţă pe autostrada A1, km 276, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autocar ce transporta circa 44 de pasageri. La faţa locului s-au mobilizat 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. Pasagerii s-au autoevacuat înainte de sosirea forţelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Autocarul venea din Franţa și a ars în totalitate. Cauza incendiului, un scurtcircuit electric. „La faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autocarul. Autocarul a ars în totalitate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. A fost salvată remorca acestuia, care conţinea bagajele pasagerilor. Din informaţiile primite de la faţa locului, autocarul se întorcea din Franţa”, a precizat Alina Voina.

Timp de o oră, traficul pe A1 a fost blocat pe un sens de mers.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×